Culesul de primavara: Bucurestiul de odinioara vazut de contemporani. (2)

Acum aproape 150 de ani, viaţa mondenă din timpul sezonului estival se muta din marile saloane ale palatelor boiereşti în grădinile şi pe terasele vechiului Bucureşti. În aceste locuri publice, surprinzător de numeroase pentru epoca respectivă, bucureştenii care nu părăsiseră capitala pe timpul vacanţei petreceau, de seara până dimineaţa, cu mâncare, băutură şi dans. O observaţie de natură sociologică, pe care o enunţă cât se poate de fugar şi Constantin Bacalbaşa în „Amintirile” sale, spune că, la terasă ori la grădină, vara, lumea era destul de amestecată, din punctul de vedere al claselor sociale. Eticheta aristocratică nu se mai păstra atât de strict, chiar dacă existau localuri cu specific diferit şi, mai ales, cu diferenţe semnificative de preţuri, aşa cum vom vedea imediat în evocarea lui Bacalbaşa. Căldura, spiritul estival, sentimentul de vacanţă şi dorinţa de distracţie îi făceau pe bucureştenii care nu plecaseră în vilegiatură pe alte meleaguri să lase deoparte mofturile, fasoanele sau snobismul de peste an şi această lipsă de prejudecăţi aduna împreună cele mai diverse categorii de oameni. Cu menţiunea decisivă că, acum un veac şi jumătate, se mânca mai mult decât astăzi, fiindcă amuzamentele erau mai rare şi de aceea mâncatul reprezenta o mare distracţie în sine! Între papion şi ciorbă de burtă - titlul ales nu este deloc întâmplător! Iată de ce: „Pe timpul verilor bucureştene de odinioară, orăşenii mai cu vază aveau de făcut o alegere de-a dreptul filosofică. Ori îşi puneau papionul, căci mai ales despre bărbaţi este vorba, şi se duceau în locuri unde puteau mânca salate străvezii sau crustacee, până li se apleca, răstimp în care aveau drept unică salvare băutul unui vin nobil atât de acru, încât li se strepezeau dinţii, ori se îmbrăcau în cămăşi cu mâneci scurte şi îşi pierdeau orice urmă de nobilime prin grădinile cu tarafuri unde înfulecau câte trei porţii de ciorbă de burtă cu ardei iute, după care îşi stingeau fierbinţeala cu câteva halbe de bere, atât de reci, că erau aburite.” Expresivitatea acestui tablou creionat de Constantin Bacalbaşa spune de zece ori mai mult decât înşiruirea restaurantelor care urmează! „Cel mai elegant, pe vremea aceea, mi s-a părut restaurantul francez Hugues, mai târziu devenit cofetăria şi restaurantul Riegler, pentru că era locul de întâlnire al societăţii simandicoase. Însă boierii cei mai bogaţi plecau din Bucureşti pe timpul verii, aşa că, în vacanţe, unii studenţi ca mine, dacă îşi păstrau o parte din bursă ori mai primeau bani de acasă, îşi îngăduiau una sau două vizite la Hugues, dar nu mai mult. Alături era Grand Hotel Broft, marele concurent al lui Hugues, dar cu o clientelă ceva mai burgheză.”