O dimineata ploioasa in Craiova. Ma intorceam spre casa acoperit de imensa mea umbrela. Chiar daca burnita marunt auzeam gugustiucul si simteam parfumul narciselor din curtile caselor cu ziduri mari, de cazemata. La inceput a fost doar senzatie de muzica, dar cu cat ma apropiam mai mult de casa cu fereastra deschisa... (am observat ca doar la casele vechi fereastra se deschid spre exterior) se auzea o pianina ce nu mai vazuse un acordor cam de mult. Ei bine, da: primavara, Craiova, in miros de narcise si acompaniament de gugustiuc se auzea Sonata Lunii pe o strada pustie in acel moment, destul de circulata altfel.
Chair daca as fi fost in Carnegie Hall si in fata unui pian Steinway & sons s-ar fi aflat Arthur Rubinstein, nu cred ca emotia ar fi fost la fel de mare. Am incercat un exercitiu de imaginatie pentru a contura pianistul. N-am reusit. Putea fi un pusti, care dupa tema la matematica trebuia sa suporte un profesor tinar si sfrijit venit datorita ambitiilor unor parinti mult prea ocupati cu cariera. Sau putea fi o venerabila doamna (palaria fiind un accesoriu obligatoriu) intr-o criza de melancolie sau de reumatism.
Oricum, ii multumesc.
