Culesul de primavara: Bucurestiul de odinioara vazut de contemporani. (2)

Acum aproape 150 de ani, viaţa mondenă din timpul sezonului estival se muta din marile saloane ale palatelor boiereşti în grădinile şi pe terasele vechiului Bucureşti. În aceste locuri publice, surprinzător de numeroase pentru epoca respectivă, bucureştenii care nu părăsiseră capitala pe timpul vacanţei petreceau, de seara până dimineaţa, cu mâncare, băutură şi dans. O observaţie de natură sociologică, pe care o enunţă cât se poate de fugar şi Constantin Bacalbaşa în „Amintirile” sale, spune că, la terasă ori la grădină, vara, lumea era destul de amestecată, din punctul de vedere al claselor sociale. Eticheta aristocratică nu se mai păstra atât de strict, chiar dacă existau localuri cu specific diferit şi, mai ales, cu diferenţe semnificative de preţuri, aşa cum vom vedea imediat în evocarea lui Bacalbaşa. Căldura, spiritul estival, sentimentul de vacanţă şi dorinţa de distracţie îi făceau pe bucureştenii care nu plecaseră în vilegiatură pe alte meleaguri să lase deoparte mofturile, fasoanele sau snobismul de peste an şi această lipsă de prejudecăţi aduna împreună cele mai diverse categorii de oameni. Cu menţiunea decisivă că, acum un veac şi jumătate, se mânca mai mult decât astăzi, fiindcă amuzamentele erau mai rare şi de aceea mâncatul reprezenta o mare distracţie în sine! Între papion şi ciorbă de burtă - titlul ales nu este deloc întâmplător! Iată de ce: „Pe timpul verilor bucureştene de odinioară, orăşenii mai cu vază aveau de făcut o alegere de-a dreptul filosofică. Ori îşi puneau papionul, căci mai ales despre bărbaţi este vorba, şi se duceau în locuri unde puteau mânca salate străvezii sau crustacee, până li se apleca, răstimp în care aveau drept unică salvare băutul unui vin nobil atât de acru, încât li se strepezeau dinţii, ori se îmbrăcau în cămăşi cu mâneci scurte şi îşi pierdeau orice urmă de nobilime prin grădinile cu tarafuri unde înfulecau câte trei porţii de ciorbă de burtă cu ardei iute, după care îşi stingeau fierbinţeala cu câteva halbe de bere, atât de reci, că erau aburite.” Expresivitatea acestui tablou creionat de Constantin Bacalbaşa spune de zece ori mai mult decât înşiruirea restaurantelor care urmează! „Cel mai elegant, pe vremea aceea, mi s-a părut restaurantul francez Hugues, mai târziu devenit cofetăria şi restaurantul Riegler, pentru că era locul de întâlnire al societăţii simandicoase. Însă boierii cei mai bogaţi plecau din Bucureşti pe timpul verii, aşa că, în vacanţe, unii studenţi ca mine, dacă îşi păstrau o parte din bursă ori mai primeau bani de acasă, îşi îngăduiau una sau două vizite la Hugues, dar nu mai mult. Alături era Grand Hotel Broft, marele concurent al lui Hugues, dar cu o clientelă ceva mai burgheză.”

Culesul de primavara: Bucurestiul de odinioara vazut de contemporani. (1)

"In secolul al XIX-lea, Bucurestii erau inconjurati de podgorii. Acolo unde acum exista cartierele Colentina, Mogosoaia, Tunari, Pantelimon se gaseau intinse podgorii. La sfarsitul lunii septembrie – inceputul lui octombrie incepea culesul strugurilor, proprietarii podgoriilor facand din aceasta o adevarata sarbatoare cunoscuta in traditia romaneasca sub numele de “Carstovul viilor”. “Vierii” organizau culesul sub forma unei petreceri care tinea mai mult de o saptamana, in care acestia vindeau mustul si tulburelul direct de la sursa, precum si diverse feluri de mancare. Teascul si mesele cu pastrama, ciorba de burta si fudulii erau puse spre strada. In partea de vie ce dadea spre oras se ridica un cort de stuf, sustinut de patru stalpi de lemn. Sub acest cort se afla teascul, cu hardaul pus in dreptul “scursoarei”. Langa teasc se gasea un butoi cu tuica proaspata de prune. Se mai aflau si doua mese lungi, incarcate cu diverse bunatati. Se puteau cumpara si consuma pastramuri de batal cu mamaliguta, fudulii de berbec, mititei fierbinti, babicuri si ghiudemuri, tari, uscate si sarate. Sub alt “cort” fierbea, intr-o oala pusa pe pirostrii, ciorba de burta. Mustul curgea continuu si costa 10 bani litrul, iar tulburelul 15 bani. Lucrul asta nu se petrecea numai in jurul Bucurestilor, ci in jurul tuturor oraselor care aveau in vecinatate podgorii. Astfel, la Braila exista mustaria “Turcul si pistolul”, la Buzau era populara mustarie “Ograda lui Firea”, la Ploiesti era “Berbecul” iar la Iasi faimoasa mustarie “Trei sarmale”, asezata pe dealul Buciumului. Mustarii celebre in Bucuresti: Trei lulele, Trei chiftele, Zor de zi In Bucuresti, in aceeasi epoca au functionat mai multe mustarii foarte cunoscute, din care amintim “Trei lulele” in Grozavesti, “Trei chiftele” langa fostul “abator comunal” si faimoasa mustarie si zahana “Zor de zi”, asezata pe locul actualului Teatru National. Incet - incet, viile din jurul Bucurestilor au disparut, dar obiceiul mustariilor a dainuit. Se aduceau struguri din podgorii de renume si se facea must in fata clientului in mustariile capitalei, toate invelite in traditionalul stuf. La inceputul lui octombrie, Bucurestii erau inundati de fumul si mirosul scos de gratarele pline de pastrama si mititei. Traditia a continuat si in perioada comunista, cand mustariile se deschideau de “Ziua recoltei”. Inexplicabil, aceasta traditie bahica si gastronomica a disparut dupa 1989."

Sursa: http://www.vinul.ro/mustariile_romanesti.html